Știri de ultima orăActualitatePiesă de teatru, jucată de deţinuţi de la Penitenciarul Craiova

Piesă de teatru, jucată de deţinuţi de la Penitenciarul Craiova

Cafe Teatru Play din Craiova a fost aseară gazda reprezentaţiei unei piese de teatru susţinută de trupa de actori compusă din şase persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Craiova, se arată într-un comunicat al instituţiei. Piesa „Un singur om” se află la a doua reprezentaţie, urmând ca în perioada 26-28 noiembrie să fie susţinută şi pe scena Teatrului Nottara din Bucureşti, în cadrul Festivalului Multiart pentru deţinuţi, organizat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Piesa a fost pusă în scenă cu sprijinul domnului Dragoş Andronie în calitate de regizor şi cu participarea domnului Petre Diamantu, în calitate de actor.

Reprezentaţia este rezultatul unei colaborări încheiate în acest an între Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere – Departamentul de Arte şi Penitenciarul Craiova, colaborare care îşi propune exploatarea talentelor, imaginaţiei creative descoperite în rândul persoanelor private de libertate şi implicarea penitenciarului ca partener activ la nivelul comunităţii.  

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS