Știri de ultima orăActualitateRemus Borza: Oltchim nu va fi privatizabilă, nici insolvenţa nu mai poate face minuni

Remus Borza: Oltchim nu va fi privatizabilă, nici insolvenţa nu mai poate face minuni

Societatea Oltchim nu este privatizabilă, nici soluţia insolvenţei nu poate să rezolve situaţia societăţii, a declarat, astăzi, reprezentantul Euro Insol, Remus Borza, administratorul judiciar al Hidroelectrica, la o conferinţă privind rolul băncilor în restructurarea companiilor.
„Oltchim nici înainte şi nici acum nu va fi privatizabil. Nici insolvenţa nu mai poate să facă minuni”, a afirmat Remus Borza, citat de Agerpres. 
Reprezentantul Euro Insol a adăugat că pentru societăţile din România, modalitatea rapidă şi eficace de reorganizare este insolvenţa. 
„Insolvenţa, în România, este singura modalitate eficace, rapidă şi cu rezultate spectaculoase prin care o companie de stat poate fi restructurată, reaşezată pe fundamente economice serioase. Poţi ajunge la un rezultat spectaculos care să ducă la reinserţia în circuitul economic”, a adăugat Remus Borza. 
Premierul Victor Ponta a afirmat, ieri, că există „un interes foarte clar şi foarte concret din partea investitorilor pentru Oltchim”. 
La rândul său, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu a declarat azi că are informaţii cu privire la intenţiile ruşilor de la TISE pentru a prelua rafinăria Arpechim şi implicit a se implica în managementul de la Oltchim.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS