15.1 C
Craiova
sâmbătă, 18 octombrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMehedinţi: Jandarmii au organizat o activitate de prevenire a consumului de droguri la un liceu din Orşova

Mehedinţi: Jandarmii au organizat o activitate de prevenire a consumului de droguri la un liceu din Orşova

Jandarmii împreună cu reprezentanţii Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA)Mehedinţi, au desfăşurat astăzi, la Liceul Teoretic ,,Traian Lalescu” din Orşova, o activitate în scopul informării şi conştientizării elevilor cu privire la fenomenul consumului de droguri şi prevenirea aspectelor de violenţă în instituţiile de învăţământ. În partea de început a activităţii au fost prezentate aspecte din domeniul legislaţiei privind ordinea publică, faptele antisociale prevăzute de Legea 61/1991, republicată, spot-ul ,,Prea rebel să fii condus!” şi filmul din cadrul campaniei cu acelaşi titlu. După vizionarea filmului, reprezentanţii celor două instituţii au oferit elevilor câteva puncte de reper referitoare la riscurile de natură personală şi socială la care se supun consumatorii de droguri, ulterior fiind purtate discuţii pe această temă. La sfârşitul întâlnirii au fost distribuite pliante informative elevilor şi cadrelor didactice participante.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS