O instanţă din ţară a declarat comisionul de acordare a creditului de consum drept ilegal, la mai bine de trei ani după accesarea acestuia, dovadă că acolo unde sunt clauze abuzive, nimic nu se prescrie, informează economica.net.
Decizia definitivă şi irevocabilă aparţine Tribunalului Mureş, care a respins recursul OTP Bank în luna iulie la o decizie a Judecătoriei Târgu Mureş. Doi clienţi ai OTP Bank au depus plângere la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor – Comisariatul Judeţean Mureş, în octombrie 2010, în care au reclamat faptul că au plătit un comision de acordare a creditului. Unul dintre credite, în valoare de 119.000 de franci elveţieni, a fost acordat în decembrie 2007 pentru nevoi personale şi este garantat cu ipotecă. Celălalt este un credit ipotecar, în valoare de 40.950 de franci elveţieni şi a fost acordat în iulie 2007. Pentru fiecare credit în parte, OTP Bank a cerut un comision de acordare de 2% din valoarea creditului, adică de 2.380 de franci, respectiv 819 franci elveţieni. ANPC a decis să sancţioneze OTP Bank cu amendă şi a sesizat instanţa de judecată din Târgu Mureş în privinţa neregulilor din contractele de credit, sesizarea având ca bază juridică legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori.
În decembrie 2011, Judecătoria Târgu Mureş a decis că reclamaţia ANPC este întemeiată şi a dispus eliminarea comisionului de acordare din contractul de credit şi, în consecinţă, returnarea banilor către clienţi.
Termenul de prescripţie de 3 ani la care face referire Codul Civil nu se aplică la astfel de contracte, aşa cum se arată şi în motivarea instanţei şi prin simplul fapt că acţiunea în instanţă la un contract semnat în 2007 s-a făcut la peste 3 ani de momentul semnării contractului. Clauzele abuzive din contracte produce efecte pe toată durata contractului, şi o acţiune în instanşă poate fi introdusă în orice moment, atât timp cât temeiul acesteia este reglementat de legile privind protecţia consumatorilor.