19.5 C
Craiova
miercuri, 22 octombrie, 2025
Știri de ultima orăSportCraiovenii sunt gata să rupă blestemul

Craiovenii sunt gata să rupă blestemul

Trupa lui Luţă este decisă să facă orice sacrificiu pentru a câştiga primele puncte din Liga a III-a

Fără nici un punct după cinci runde, jucătorii de la CS Apa Craiova nu sunt împăcaţi cu gândul că ocupă ultimul loc în clasamentul Ligii a III-a, seria 4-a, şi sunt gata să „spargă gheaţa“ în jocul de astăzi, de la ora 15.00, din deplasare, cu Pandurii II Târgu Jiu. Portarul grupării din Bănie, Adrian Surdu, a afirmat că îşi doreşte foarte mult să „închidă“ poarta în acest joc, fiind sigur că o eventuală victorie i-ar relansa în campionat, mai ales că din această săptămână s-au „aşezat“ şi lucrurile la nivelul băncii tehnice. „Ne aşteaptă un meci greu, pentru că nici ei nu o duc prea bine în clasament şi nu îşi permit să piardă puncte pe teren propriu. Din păcate, ei vor beneficia şi de aportul unor jucători de la echipa mare, ceea ce ne complică nouă misiunea. Dar nu trebuie să ne fie frică de ei. Până la urmă, tot 11 la 11 jucăm şi trebuie să fim optimişti. Şi la noi s-au liniştit lucrurile, a venit şi domnul Ionel Luţă la echipă, un antrenor exigent şi experimentat, deci sperăm să fie bine“, a spus „Tarzan“, pentru GdS. „Noi vom face tot posibilul să câştigăm acest meci, pentru că nu ne place deloc cum stăm în clasament, dar rămâne de văzut dacă vom şi reuşi. Sper să se termine odată cu ghinioanele şi să câştigăm şi noi primele puncte. Ar fi minunat să nu mai primesc gol, dar nu m-aş supăra nici dacă voi încasa, însă noi să marcăm cu unul în plus. Destul am pierdut în minutul 93, poate că a venit momentul să mai şi câştigăm în finalul jocului“, a completat Adrian Surdu.

„Vom face un joc bun“

Antrenorul craiovenilor de la CS Apa, Ionel Luţă, a afirmat că s-a familiarizat deja cu noii săi jucători şi că speră să găsească formula câştigătoare în jocul de astăzi, de la Târgu Jiu. „M-am familiarizat cu jucătorii, cred că şi ei cu mine, deci din punctul acesta de vedere e bine. Acum rămâne să ne punem la punct cu restul. I-am văzut foarte motivaţi în această săptămână şi sunt sigur că vom face un joc bun la Târgu Jiu. Din păcate, nu-i vom avea pe Stăncuţa şi Tavi Trăistaru. Ambii sunt accidentaţi, fac fizioterapie… O să-l putem folosi în schimb pe Niţă, nea Ion Mihai (directorul sportiv al clubului – n.r.) este la federaţie în această dimineaţă şi o să-i înregistreze contractul. Sper să mai aducem şi alţi jucători importanţi zilele următoare, care să ne ajute pe viitor. Nu am stabilit deocamdată primul unsprezece, dar aş putea spune că e conturat. Important este ca echipa să joace bine, pentru că atunci vin şi rezultatele bune“, a spus Ionel Luţă, pentru GdS.
Şi preşedintele Dorel Grigorie este de părere că echipa sa va contabiliza astăzi primele puncte: „Am avut mult ghinion până acum, dar gata, mâine (astăzi – n.r.) vom câştiga cu Pandurii II şi vom începe o nouă etapă în viaţa echipei“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS