27.8 C
Craiova
sâmbătă, 5 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateCentrul de asistenţă socială „Magnolia“, un sprijin pentru bătrânii singuri

Centrul de asistenţă socială „Magnolia“, un sprijin pentru bătrânii singuri

Autorităţile din Târgu Jiu au inaugurat vineri Centrul de asistenţă socială pentru bătrâni „Magnolia“. Centrul va funcţiona în partea de sud a municipiului Târgu Jiu, în spatele autogării, începând cu a doua jumătate a lunii august. Instituţia se adresează în principal bătrânilor singuri, care nu au nici un fel de sprijin, şi va oferi asistenţă psihologică, juridică, dar şi asistenţă la domiciliu persoanelor care nu se pot deplasa. La festivitatea de inaugurare au fost prezenți primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, o parte a consilierilor locali, precum şi zeci de pensionari. Întrucât Centrul Magnolia a fost realizat în proporţie de 98% cu fonduri nerambursabile, obţinute prin Programul Operaţional Regional, la Târgu Jiu a fost prezent şi un reprezentant al Agenţiei de Dezvoltare Regională Oltenia.

Amenajat într-o fostă centrală termică  

Deocamdată, nu există şi personal specializat care să lucreze în cadrul centrului, întrucât nu s-a obţinut deblocarea de către Ministerul Muncii a posturilor solicitate. Centrul de asistenţă pentru bătrâni este amenajat într-o fostă centrală termică, iar valoarea investiţiei se ridică la 1,5 milioane de lei. Centrul va fi deservit de nouă angajaţi, care vor fi preluaţi deocamdată prin transfer de la Direcţia de Asistenţă Socială.
„Centrul de asistenţă pentru bătrâni oferă servicii ce se adresează persoanelor vârstnice aflate în situaţii dificile, printre care şi asistenţă medicală. Obiectivele acestuia sunt prevenirea marginalizării sociale şi îmbunătăţirea vieţii persoanelor vârstnice prin petrecerea în mod activ a timpului liber. Se adresează persoanelor peste 60 de ani şi singure, ajunse în situaţia de a nu mai avea nici un fel de suport. Nu exista un centru special pentru această categorie. Vom avea un grup-ţintă de 40 de persoane zilnic. Asistenţii sociali se vor ocupa de trei bătrâni pe zi, oferindu-le asistenţă la domiciliu. Există o sală de conferinţe de 200 de locuri, o sală de activităţi, birouri, băi şi toate dotările necesare“, a precizat Teodora Ciobanu, directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială din Primăria Târgu Jiu.

Alte două centre în lucru
Potrivit primarului Florin Cârciumaru, în Târgu Jiu vor mai fi deschise alte două centre sociale. Unul dintre acestea se va adresa copiilor şi este în curs de amenajare în zona Liceului Teologic. Al doilea centru social se va adresa persoanelor cu handicap şi va fi deschis în zona Mioriţei. În ambele cazuri, centrele sunt amenajate cu fonduri de la Uniunea Europeană.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS