Un bărbat a fost transportat în urmă cu puţin timp la spital, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie. Evenimentul rutier s-a produs pe DN 6B Melineşti-Craiova, la câţiva metri înainte de intersecţia cu Centura de Nord a municipiului Craiova. Un autoturism Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare VL-01-AEE care circula către Craiova s-a ciocnit cu un Fiat Albea cu numărul de înmatriculare DJ-02-YTL care venea din sens opus. În urma accidentului şoferul Fiatului a fost rănit uşor şi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Poliţiştii efectuează în prezent cercetări pentru a stabili condiţiile în care s-a produs evenimentul rutier.