Mai multe echipaje de poliţişti şi jandarmi au fost chemate, luni după-amiază, la primăria din comuna doljeană Bucovăţ, unde mai multe persoane şi consilieri care participau la o şedinţă a consiliului local făceau scandal.
Ieri, consiliul local a avut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind luarea la cunoştinţă a încetării mandatului consilierului PSD Marin Dorobanţu, care şi-a dat demisia în urmă cu o săptămână. În locul său a fost propus pentru validare Filip Creţu, tot de la PSD. Al treilea proiect a fost schimbarea viceprimarului PDL Dumitru Cioc, „la solicitarea unui grup de consilieri“. Scandalul a pornit în momentul votului, susţinătorii viceprimarului Cioc acuzându-i pe pesedişti că au încercat să „măsluiască“ voturile. Unul dintre consilierii PSD a fost acuzat chiar că, în încercarea de a înlocui buletinele de vot, a furat două dintre ele şi le-a băgat în chiloţi. S-au înjurat, împins şi acuzat, însă, în final, viceprimarul a fost înlocuit cu un membru de pe listele PP-DD.
Constantin Vasile, primarul din Bucovăţ, a explicat că, păstrând proporţiile, lucrurile au stat cam la fel ca în cazul schimbării lui Blaga şi a Robertei Anastase de la conducerea Senatului şi Camerei Deputaţilor, scopul final fiind, desigur, binele cetăţenilor comunei. „Am făcut altă majoritate, pentru că în mandatele precedente cei de la PDL s-au opus tuturor proiectelor pentru binele cetăţenilor, după care am cerut schimbarea viceprimarului cu un băiat tânăr şi muncitor de la PP-DD. Fostul viceprimar şi-a chemat susţinătorii şi ne-au înjurat, îmbrâncit şi au luat voturile“, a declarat Constantin Vasile. În final, poliţiştii au amendat trei persoane cu câte 1.000 de lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice – pe Gheorghe Lincă, fost consilier local, Tudoriţa Paraschiv şi Severică Tutunaru.
Până aseară, nici o persoană din partea opoziţiei nu îl acuzase pe primarul Vasile de plagiat.
„Păruială“ politică la Primăria Bucovăţ
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei