Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MEC) vrea să ţină în frâu violenţa din şcoli cu ajutorul Consiliului Naţional
pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei
Unitățile de învățământ trebuie să transmită Inspectoratului Şcolar Dolj până la sfâșitul acestei luni toate cazurile de bătaie, consum de alcool şi droguri, furturi, şantaj, ameninţare, hărţuire sexuală care s-au petrecut în şcoli. „Iniţial, ni s-a solicitat o astfel de situaţie pe trei luni, martie – mai. Din păcate, la noi tocmai se întâmplase cazul de la Filiaşi, cu acel elev bătut care a decedat din cauza loviturilor. Ulterior ni s-a cerut o situaţie pe întreg anul şcolar. Situaţia trebuie să ne parvină până pe 27 iunie, iar noi să o transmitem ministerului până pe 29 iunie. S-a creionat înfiinţarea acestui consiliu care îşi asumă rolul unui observator la nivel naţional și care va monitoriza fenomenul violenţei în şcoli prin culegerea periodică de informaţii referitoare la problematica violenţei şcolare, de la nivel judeţean şi local“, a precizat inspector Diana Naon Ciorbagiu, din cadrul ISJ Dolj.
Până la această dată, doar 15 unităţi de învăţământ din Dolj au transmis o astfel de situaţie, acestea fiind între cazurile fericite, care nu au avut parte de acte de violenţă.
Cazuri
La capitolul violenţe, Doljul nu stă prea bine. Cazurile nu sunt numeroase, dar sunt de o violenţă extremă. Ultimul incident s-a petrecut pe 16 mai 2012, când un elev a fost omorât în bătaie. Alexandru Ionuţ Popescu, de 14 ani, fost elev în clasa a VII-a F la Şcoala cu clasele I-VIII din Filiaşi, a decedat din cauza unui stop cardio-respirator provocat de o lovitură puternică primită în zona pieptului din partea altui coleg, Iulian Gugu.
Un alt caz s-a întâmplat în Craiova chiar la începutul anului şcolar, 2011- 2012, pe 14 septembrie 2011. Atunci, un copil de 13 ani, elev în clasa a VII-a la Şcoala nr. 19 din cartierul Lascăr Catargiu, a fost lovit cu un scaun de un alt coleg.
Petre George Patră Mărăcine a fost lovit în faţă, sub ochiul stâng, şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cel mai şocant caz de violenţă care s-a întâmplat în mediul şcolar craiovean în ultimii ani rămâne cel al tânărului Adrian Goreci, elev la Liceul „Tudor Arghezi“. Pe 7 octombrie 2010, Goreci a fost înjunghiat în plină stradă, chiar în faţa şcolii în care învăţa, pentru că a sărit în apărarea unui coleg.
Pentru toate aceste cazuri, specialiştii au un răspuns: tinerii trebuie ajutaţi să-şi gestioneze emoţiile, să-şi controleze furia. „Este o problemă complexă. Aceşti tineri au nevoie de un sprijin venit atât din partea familiei, cât şi a şcolii. Trebuie să se înţeleagă pe ei însuşi, să înţeleagă familia, mediul în care trăiesc. Trebuie să existe o mai mare apropiere între şcoală şi elev. Să le cunoaştem problemele şi să le abordăm împreună pentru a găsi soluţii. Să sperăm că înfiinţarea acestui consiliu va aduce o soluţie pentru această problemă complexă“, este de părere prof. dr. Marinela Dumitrescu, director la CJRAE Dolj.
Consiliul antiviolenţă
Consiliul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei în mediul şcolar se va întruni semestrial şi va adopta deciziile care se impun, în funcţie de obiectivele propuse. Alte atribuţii ale consiliului se referă la iniţierea unor acţiuni de consultare cu diferite organizaţii şi instituţii guvernamentale şi neguvernamentale, cu privire la problema violenţei în cadrul sistemului educativ, propunerea şi iniţierea de forme de cooperare intra şi interinstituţionale în vederea prevenirii şi combaterii violenţei în mediul şcolar, iniţierea de programe şi campanii naţionale de prevenire şi combatere a violenţei, respectiv elaborarea unui raport naţional anual privind fenomenul violenţei în şcoală, pe baza setului de indicatori specifici.
Peste 4.000 de cazuri de violenţă
Conform datelor preliminare raportate de inspectoratele şcolare judeţene şi cel al municipiului Bucureşti, pentru ultimele trei luni, respectiv martie – mai 2012, numărul cazurilor de violenţă, consum de alcool, discriminare şi însuşire de bunuri petrecute în şcolile din România a fost de 4.131, precizează MECTS.

