Cele patru cluburi nou-promovate în Liga I, CSMS Iaşi, Viitorul Constanţa, Gloria Bistriţa şi Gaz Metan Severin, au primit licenţa pentru sezonul 2012-2013 din partea Departamentului de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, a anunţat site-ul oficial al FRF.
Gaz Metan Severin va evolua în sezonul viitor în Liga I ca urmare a unei decizii a Comitetului Executiv al FRF, potrivit căreia ocupanta locului trei din Seria II a Ligii a II-a promovează în locul lui FC Timişoara, grupare care şi-a retras dosarul de licenţiere.
Dintre cluburile participante în Liga a II-a în sezonul recent încheiat, care au solicitat licenţă de Liga I pentru sezonul competiţional 2012-2013, au mai primit răspuns favorabil FC Bihor, CF Brăila şi FC Argeş, chiar dacă nu au reuşit promovarea.
Comisia de licenţiere a cluburilor – instanţa de fond a refuzat acordarea licenţei grupării Universitatea Craiova, motivând decizia prin „lipsa calităţii procesuale a solicitantului de licenţă şi pentru neîndeplinirea criteriilor sportive, de infrastructură, de personal şi administrative, juridice şi financiare“. Clubul Universitatea Craiova a fost exclus provizoriu de Comitetul Executiv al FRF anul trecut, această hotărâre fiind apoi validată de Adunarea Generală Ordinară a FRF din 14 mai. Împotriva hotărârii instanţei de fond, gruparea Universitatea Craiova a formulat o contestaţie la Comisia de Apel din cadrul Departamentului de licenţiere al FRF. Memoriul a fost respins ca netaxat, Comisia de Apel menţinând dispoziţiile Hotărârii nr. 33/25 mai 2012 a Comisiei de licenţiere a cluburilor. Deciziile Comisiei de Apel sunt definitive şi executorii pe plan naţional. Acestea pot fi atacate cu recurs la Tribunalul Arbitral al Sportului de la Lausanne.
Nou-promovatele au primit, oficial, licenţa de Liga I
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei