Adrian Năstase este audiat, la această oră, de Completul de cinci judecători al instanţei supreme care dezbate recursul în dosarul „Trofeul calităţii”, informează Mediafax. Completul de cinci judecători al instanţei supreme a constatat că toţi inculpaţii din dosarul „Trofeul calităţii” sunt prezenţi în sala de judecată, astfel că a trecut la audierea lor. Totodată, instanţa urmează să ia în discuţie adresa Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) transmisă luni, prin care instituţia cere anularea documentului semnate de fostul şef Constantin Adrian Balaban-Grăjdan şi reintroducerea ISC ca parte civilă în dosarul „Trofeul calităţii”.
Pe 30 ianuarie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare, de către ICCJ, în dosarul „Trofeul calităţii”, în care este acuzat în legătură cu strângerea de fonduri pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD.
Decizia din ianuarie nu este definitivă, fiind contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

