Știri de ultima orăActualitatePonta se adresează Parlamentului pe 12 iunie

Ponta se adresează Parlamentului pe 12 iunie

Şedinţa plenului reunit al celor două camere ale Parlamentului în care premierul Victor Ponta va susţine o declaraţie pe tema politicii interne şi internaţionale va avea loc pe 12 iunie, la ora 15,00, informează Agerpres.

„Birourile Permanente ale Parlamentului au stabilit data de 12 iunie pentru ca premierul Ponta să facă o declaraţie pe probleme europene. În afară de declaraţia premierului mai sunt pe ordinea de zi dezbaterea şi adoptarea declaraţiei, pe care o va prezenta premierul, cu privire la Strategia Naţională Anticorupţie, probleme curente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor legate de legislaţie şi dezbaterea raportului televiziunii şi radiodifuziunii publice”, a spus ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Mircea Duşa, la finalul şedinţei Birourilor Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Duşa a adăugat că în cadrul şedinţei de plen de pe 12 iunie liderii de grup vor solicita un vot în vederea stabilirii persoanei care va reprezenta România la Bruxelles pe 28 iunie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS