13.4 C
Craiova
sâmbătă, 10 mai, 2025
Știri de ultima orăLocalAccident mortal cu o motocicletă furată

Accident mortal cu o motocicletă furată

Un tânăr din localitatea Moţăţei şi-a pierdut viaţa sâmbătă, după ce a intrat cu o motocicletă pe care o furase într-o autoutilitră  care circula pe DJ 533.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, sâmbătă, în jurul orei 17.00, Marius Căprărin, de 19 ani, din comuna doljeană Moţăţei, în timp ce conducea o motocicletă pe DJ 553, în localitate, a frânat pentru a vira stânga şi a intrat într-o autoutilitară condusă în faţa sa de Dan Tupangiu, de 31 de ani, din localitatea Băileşti.
În urma impactului puternic dintre motocicletă şi autoutilitară, tânărul a fost rănit grav şi a decedat puţin mai târziu în ambulanţa care îl transporta la Spitalul de Urgenţă Craiova. Poliţiştii doljeni au stabilit imediat după accident că motocicleta pe care circula tânărul era neînmatriculată şi că îi aparţine unui bărbat din comună, Cristian Dihoru. Acesta a declarat în faţa poliţiştilor că motocicleta i-a fost furată de Căprărin cu aproximativ zece minute înainte de producerea accidentului.
Poliţiştii doljeni au mai precizat că şoferul autoutilitarei a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Tânărul care şi-a pierdut viaţa nu purta cască de protecţie în momentul producerii accidentului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS