7.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateMedicul care a refuzat să consulte un pacient a fost găsit vinovat de Comia de Disciplină a SJU Slatina

Medicul care a refuzat să consulte un pacient a fost găsit vinovat de Comia de Disciplină a SJU Slatina

Medicul Cornel Fulga a fost declarat vinovat de Comisia de Disciplină a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina în cazul pacientului din Găneasa care a murit după ce doctorul a refuzat să îl consulte, crezând că este băut. "La sosirea echipajului de ambulanţă cu pacientul Mitrache Marin, medicul Cornel Fulga nu a efectuat primirea bolnavului în una din camerele de primire ale Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU), nu a examinat pacientul, nu a efectuat evaluarea primară şi secundară a pacientului, nu a efectuat nici o manevră terapeutică de urgenţă şi nu a recomandat investigaţii şi tratament de urgenţă“, a declarat medicul Liviu Radu, preşedintele Comisiei de Disciplină. Acesta a mai precizat că medicul Fulga a fost găsit "vinovat de încălcarea prevederilor din fişa postului". Raportul comisiei de disciplină a fost trimis deja către conducerea spitalului, care are ultimul cuvânt. "Noi am recomandat ca să fie sancţionat conform prevederilor Codului Muncii, dar conducerea spitalului va decide ce sancţiune îi va aplica", a mai declarat Liviu Radu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS