Potrivit raportului Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), publicat astăzi, debitele râurilor vor continua să fie staţionare, cu excepţia cursurilor inferioare ale Jiului, Argeşului, Ialomiţei, Putnei, Rm. Sărat şi Buzăului, unde vor fi în creştere uşoară din cauza cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării, informează Agerpres.
De asemenea, formaţiunile de gheaţă se vor menţine fără modificări importante, la fel şi zăporul format anterior pe râul Bistriţa la s.h. Frumosu, podul de gheaţă de pe sectoarele Cârlibaba-Broşteni şi Straja-Frunzeni şi podul de gheaţă de pe Someş la s.h. Răstoci.
În ceea ce priveşte fluviul Dunărea, debitul va fi staţionar (2.100 mc/s), la intrarea în ţară pe secţiunea Baziaş, în aval de Porţile de Fier, pe sectoarele Gruia-Bechet şi Brăila-Tulcea, sub media multianuală a lunii februarie, de 5.300 mc/s.
Totodată, cotele apelor vor fi staţionare la Corabia şi în creştere pe sectorul Turnu Măgurele-Hârşova, iar formaţiunile de gheaţă se vor menţine fără modificări importante atât la intrarea în ţară, cât şi pe sectorul aval Porţile de Fier.
În prezent, în aval de Porţile de Fier, curg sloiuri care acoperă între 5% şi 40% din suprafaţa apei pe sectorul Gruia-Giurgiu şi se menţin podurile de gheaţă pe sectorul Olteniţa-Isaccea, precum şi blocajele de gheţuri pe sectorul Ceatal Izmail-Tulcea şi în Delta Dunării.

