Alegătorii croaţii au aprobat în proporţie de 66% aderarea ţării lor la Uniunea Europeană (UE) la referendumul organizat ieri, informează NewsIn. Alegătorii au fost întrebaţi dacă sprijină aderarea Republicii Croaţia la Uniunea Europeană şi rezultatele anunţate după numărarea a 99% din sufragii arată că proeuropenismul a prevalat în proporţie de 66% – un rezultat mai bun decât cel estimat înainte de scrutin, de 60 de procente.
Rata de participare, însă, a fost scăzută, doar 44% dintre alegători considerând necesar să vină la urne, o proporţie mult mai mică decât cea înregistrată în multe dintre fostele ţări comuniste care s-au alăturat blocului european în 2004 şi 2007. Acest parametru pare să indice nesiguranţa larg răspândită în rândul croaţilor în legătură cu semnificaţia aderării, însă pentru validarea referendumului nu exista un prag minim de participare.
Croaţia a semnat tratatul de aderare la UE anul trecut şi ar urma să devină cel de-al 28-lea stat membru UE în iulie 2013, dacă toate statele membre vor ratifica tratatul. Ar fi, după Slovenia, a doua fostă republică iugoslavă care este primită în familia europeană.

