Numărul participanţilor la mitingul organizat de USL care s-au strâns, până la ora transmiterii acestei ştiri, în Piaţa Arcul de Triumf din Capitală, a ajuns la aproximativ 7.000, protestatarii urmând să plece în marş pe Şoseaua Kiseleff către Piaţa Victoriei, informează NewsIn.
Potrivit datelor furnizate de oficiali ai Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), pentru cele 139 de autocare, 39 de microbuze şi 215 autoturisme particulare care i-au adus în Bucureşti pe participanţii la mitingul organizat de USL s-a permis accesul în oraş prin cinci puncte, de unde au fost escortate, în grupuri de câte 10-15, de echipaje ale Brigăzii de Poliţie Rutieră a Capitalei.
Maşinile au fost escortate până în Piaţa Arcul de Triumf, unde urmează să înceapă marşul, iar mijloacele de transport au fost parcate în alte zone ale Capitalei.