Cadrele didactice din preuniversitar ar putea declanşa greva generală la 6 februarie, după ce termenul consultărilor cu membrii de sindicat a fost prelungit cu două săptămâni, au declarat azi, pentru NewsIn, reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).
"Până la 6 februarie, însă, pot apărea noi proteste spontane în unităţile de învăţământ", spune preşedintele FSLI, Simion Hăncescu.
Iniţial, FSLI a anunţat că îşi consultă membrii pentru declanşarea protestului la 23 ianuarie.
Principala nemulţulţumire reclamată de cadrele didactice este cea legată de îngheţarea salariilor în 2012, motiv pentru care nu îşi pot recupera reducerea de 25%.
Sindicaliştii din învăţământ sunt nemulţumiţi şi de eşalonarea până în 2016 a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti, având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, şi de prorogarea, până la 1 ianuarie 2013, a alocării, pentru finanţarea învăţământului, a minimum 6% din PIB.
O altă nemulţumire a lor vizează măsura luată de Ministerul Educaţiei de a nu se mai reţine cotizaţia de sindicat pe statul de plată.