Știri de ultima orăActualitateMai multe porturi din România, închise din cauza ceţii

Mai multe porturi din România, închise din cauza ceţii

Porturile Midia, Constanţa Nord şi Constanţa Sud au fost închise, azi-dimineaţă, din cauza ceţii dense, vizibilitatea pe mare scăzând sub o jumătate de milă marină, informează Mediafax.
Potrivit autorităţilor portuare, manevrele de încărcare şi descărcare ale navelor în porturile Midia, Constanţa Nord, Constanţa Sud – maritim şi fluvial, şi Mangalia au fost suspendate, rând pe rând, începând cu ora 08.00, din cauza vizibilităţii scăzute, în condiţii de ceaţă, de sub jumătate de milă marină.
De asemenea, din acelaşi motiv a fost oprit şi tranzitul de barje prin ecluza de la Agigea a Canalului Dunăre – Marea Neagră.
Toate manevrele şi operaţiunile portuare vor fi reluate imediat ce condiţiile meteorologice se vor îmbunătăţi.
De asemenea, două curse aeriene care trebuia să aterizeze pe Aeroportul Internaţional "Mihail Kogălniceanu" din judeţul Constanţa au fost deviate către Tulcea şi Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS