Primarul comunei Gruia, din judeţul Mehedinţi, Alexandru Nedelcu (foto), este cercetat penal pentru o lucrare pe care a terminat-o în urmă cu un an. Este vorba despre construirea unui teren de fotbal în comună. În perioada noiembrie 2008 – ianuarie 2009, în calitate de primar, edilul din Gruia a încheiat două contracte de execuţie lucrări pentru aceeaşi lucrare, cu o firmă privată, lucrări în valoare de 150.000 de lei. Primarul Alexandru Nedelcu este acuzat că a împărţit lucrarea în două lucrări mai mici, care nu depăşesc fiecare valoarea de 15.000 de euro, şi le-a atribuit apoi prin încredinţare directă, potrivit legii. Corpul de control al Prefecturii Mehedinţi, Poliţia Economică, Fiscul au cercetat documentele legate de construcţia şi amenajarea terenului de fotbal în comuna Gruia.
„A început cercetarea penală împotriva lui, deoarece orice licitaţie cu încredinţare directă se dă până la suma de 15.000 de euro. El a avut o licitaţie la un teren de fotbal din localitate la peste 150.000 de lei şi bineînţeles că a împărţit-o în două, nu ştiu exact cum a făcut. În concluzie, a încălcat legea şi poliţia a început cercetarea penală împotriva lui. Eu am trimis un corp de control din care a făcut parte Poliţia Economică, Finanţele Publice, experţi de la Prefectură, Fondul Funciar şi alţii, dar fiecare a găsit câte ceva în neregulă. Eu nu fac politică, nu ştiu despre ce şicanare politică vorbeşte domnul primar, nu este singurul primar cercetat, mai sunt şi alţii, de la alte partide politice“, a declarat prefectul judeţului Mehedinţi, Ion Mâţu.
Primarul comunei Gruia neagă acuzațiile care i se aduc
„Nu este adevărat nimic din ce se spune. Pentru amenajarea terenului am două contracte, unul în 2008 şi altul în 2009, ambele pe bază de licitaţie, preselecţie de oferte. Am hotărârea consiliului local din 2008 pentru amenajarea stadionului. Am cel mai frumos stadion din Mehedinţi. Nu a fost făcut cu fonduri de afară, ci cu fonduri din bugetul local. De când am făcut acest stadion, am atras tot tineretul, am echipă de fotbal în divizia D, am echipă de juniori. Eu zic că nu am făcut un lucru rău. Nu am încredinţat lucrarea direct unei firme, ci cu licitaţie şi toată documentaţia. Nu am fost cercetat sau audiat până acum de poliţie sau Parchet. Am primit doar un control al Corpului de control de la Prefectură, dar nu s-a găsit nimic. Eu cred că este ceva politic pentru că am ieşit de mai multe ori pe post atunci când s-a luat microbuzul elevilor de la Gruia şi nimeni nu vrea să mă ajute în acest sens. De atunci am avut parte de tot felul de răzbunări“, a declarat Alexandru Nedelcu, primarul comunei Gruia.
Edilul din Gruia este acum cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice
„Faţă de persoana în cauză a fost începută urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice. În calitatea pe care o avea în perioada noiembrie 2008-ianuarie 2009, a încheiat două contracte de execuţie lucrări cu o societate comercială din Drobeta Turnu Severin, în valoare de peste 150.000 de lei, fără documentaţia tehnică necesară şi fără a respecta prevederile legale privind publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice a lucrărilor încheiate“, a declarat Nicolae Lohon, purtător de cuvânt IPJ Mehedinţi.