Organizatorii speră să atragă şi alţi componenţi ai Craiovei Maxima pentru a promova întrecerea
Organizatorii Cupei „Aurică Beldeanu“ au stabilit ieri programul întrecerii care se va desfăşura în perioada 17-22 octombrie, ultima zi fiind rezervată semifinalelor şi finalelor. Meciurile din cadrul celor trei grupe se vor disputa la Craiova, pe terenul sintetic de la „Voinţa“, şi Dăbuleni. Organizatorii speră ca iniţiativa lor să fie o reuşită. Alături de Asociaţia „Nu fii indiferent“, condusă de Robert Tilea, la buna desfăşurare a întrecerii îşi mai dau concursul CSS Craiova, Inspectoratul Şcolar Dolj, DJST Dolj şi AJF Dolj. „În urma dezafilierii Universităţii Craiova a rămas un loc liber în sportul craiovean. Fiind un suporter al Ştiinţei, am decis să organizăm această competiţie. Nu vă ascund faptul că domnul Aurică Beldeanu este primul contactat dintre cei care au făcut parte din Craiova Maxima, o să luăm legătura cu alţi foşti colegi ai dânsului, pentru a mediatiza competiţia. Încercăm să organizăm şi un turneu de sală“, a spus ieri Robert Tilea, într-o conferinţă de presă.
„La ţară sunt copii talentaţi“
Fostul component al Craiovei Maxima, Aurică Beldeanu, a declarat: „Pot să vă spun că atunci când domnul Tilea mi-a propus acest lucru am fost încântat şi am acceptat. Pentru mine este un stimulent că această competiţie se numeşte Aurică Beldeanu, pentru că simt că trăiesc şi cineva se mai gândeşte la mine. Această competiţie vreau să se desfăşoare într-un climat de fair-play şi sunt convins că domnii profesori care îi au în grijă pe aceşti copii vor face tot ce este omeneşte posibil pentru acest lucru. Noi o să fim prezenţi la fiecare acţiune, atât la Craiova, cât şi la Dăbuleni, şi sper că va avea un succes deosebit, pentru că urmărim şi depistarea unor talente. La ţară sunt copii talentaţi şi zic eu că unii trebuie priviţi cu atenţie. Eu am mare încredere că va fi ceva frumos. Sunt convins că vor fi depistaţi câţiva copii pentru noua echipă a Craiovei, dar şi pentru centrul de copii şi juniori al clubului subvenţionat de consiliul judeţean, care a fost făcut pentru Universitatea. Eu sunt convins că la primăvară, când va avea loc Adunarea Generală a FRF, echipa noastră de suflet va reveni în Divizia B, aşa că acest centru îi va fi util“. La întâlnirea cu presa au mai fost prezenţi profesorii Eugen Georgescu şi Marian Giurgiţeanu.
Programul Cupei „Aurică Beldeanu“
17 octombrie – Craiova: „Traian Demetrescu“ – „Auto“ (ora 14.00), Energetic – Liceul Teologic Adventist (14.45), „Ştefan Odobleja“ – „Henri Coandă“ (15.30), „Matei Basarab“ – „Nicolae Titulescu“ (16.15). 18 octombrie – Craiova: „Auto“ – „Henri Coandă“ (14.00), „Nicolae Titulescu“ – Liceul Teologic Adventist (14.45), „Traian Demetrescu“ – „Ştefan Odobleja“ (15.30), Energetic – „Matei Basarab“ (16.15). 19 octombrie – Dăbuleni: „Petre Baniţă“ Călăraşi – Liceul Amărăştii de Jos (9.00), „Constantin Brâncoveanu“ Dăbuleni – Liceul Bechet (9.45), Liceul Amărăştii de Jos – Liceul Bechet (10.30), „Petre Baniţă“ Călăraşi – „Constantin Brâncoveanu“ Dăbuleni (11.15), „Constantin Brâncoveanu“ Dăbuleni – Liceul Amărăştii de Jos (12.00), Liceul Bechet – „Petre Baniţă“ Călăraşi (12.45). 20 octombrie – Craiova: „Ştefan Odobleja“- „Auto“ (14.00), „Matei Basarab“ – Liceul Teologic Adventist (14.45), „Henri Coandă“ – „Traian Demetrescu“ (15.30), „Nicolae Titulescu“ – Energetic (16.15).

