În peste 100 de unităţi de învăţământ din Dolj, elevii din clase de nivel diferit învaţă simultan pentru că efectivele de elevi sunt sub limita minimă prevăzută de lege. În general, se obişnuieşte ca elevii de clasa I să urmeze cursurile alături de cei de clasa a III-a, cei de clasa a II-a cu cei de clasa a IV-a, cei de clasa a V-a cu a VII-a, iar cei de clasa a VI-a cu cei de clasa a VIII-a. „În baza efectivelor aprobate prin planul de învăţământ pentru anul şcolar 2011-2012, în judeţul Dolj, în învăţământul gimnazial se învaţă simultan în 16 unităţi de învăţământ, toate din mediul rural. Elevii din învăţământul primar învaţă simultan în 129 de unităţi situate în localităţi unde numărul de elevi este mic şi nu pot fi constituite clase de sine stătătoare“, a declarat Aurelia Iliuţă, şef serviciu în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj. Aceste şcoli, la rândul lor, sunt majoritatea în mediul rural, unde populaţia este destul de îmbătrânită, sau, după caz, nu este încurajată educaţia şcolară. Excepţie fac şcolile din localităţile care au statut de mediu urban – Izvorul Rece (este arondat Craiovei), Balasan (este arondat Băileştiului) şi Branişte, Fratoştiţa şi Rudari (arondate oraşului Filiaşi). „Numărul unităţilor de învăţământ unde se organizează învăţământ simultan poate fi însă modificat dacă numărul de elevi creşte sau scade“, a adăugat Aurelia Iliuţă, care a explicat că, având în vedere că anul şcolar începe la 1 septembrie, până la demararea cursurilor, pe 12 septembrie, este posibil ca părinţii să-şi mai înscrie sau să-şi mai retragă copiii de la şcoală.
• Andreea Horcone
Învătământ simultan în peste 100 de şcoli din Dolj
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei