Știri de ultima orăSportStrăbat lumea în lung şi-n lat pentru a ajunge la Londra

Străbat lumea în lung şi-n lat pentru a ajunge la Londra

Spadasinele din lotul naţional al României concurează, într-un interval scurt de timp, pe mai multe continente: America (Havana şi Rio de Janeiro), Asia (Nankin) şi Australia (Sidney) în încercarea de a obţine calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012

Lotul feminin de spadă al României, pregătit de antrenorul craiovean Dan Podeanu, este creditat de reprezentanţii Comitetului Olimpic Sportiv Român (COSR) cu şanse mari de calificare la Jocurile Olimpice de la Londra de anul viitor. Lumea îşi pune mari speranţe în calificarea fetelor la individual, dar şi în întrecerea pe echipe. De aceea, craioveanca Loredana Iordăchioiu-Dinu, de la CS Universitatea, şi stelistele Ana Maria Brânză, Anca Măroiu şi Simona Alexandru trebuie să participe la toate concursurile importante care aduc puncte în perspectiva obţinerii biletului de participare la cea mai importantă competiţie sportivă din lume.
Spadasinele au făcut un adevărat tur de forţă în ultimele luni. Mai întâi au avut etape din cadrul Cupei Mondiale la Barcelona şi Budapesta, apoi au traversat oceanul şi au concurat la Havana (Cuba), apoi la Rio de Janeiro (Brazilia). Luna aceasta, elevele lui Dan Podeanu au mers în China, la Nankin, dar fără selecţioner şi pe banii cluburilor. „Federaţia Română de Scrimă nu a avut bani pentru deplasarea sportivelor în China şi a trebuit să o sprijinim pe Loredana Iordăchioiu financiar. Este una dintre puţinele sportive din clubul nostru care are şanse reale să ajungă la Londra“, a explicat Pavel Badea, directorul CS Universitatea Craiova.

Nu au timp
de acomodare

Din fericire, pentru următorul concurs din cadrul Cupei Mondiale, programat în acest weekend în Australia, la Sidney, Federaţia a făcut rost de bani şi va suporta costurile atât pentru cele patru sportive, Iordăchioiu, Brânză, Măroiu şi Alexandru, dar şi pentru selecţionerul Dan Podeanu. La concursul de la Antipozi, „Australia Challege“, fetele vor trage atât la individual, cât şi la echipe. Spadasinele se acomodează destul de greu cu diferenţele de fus orar şi de temperatură. „Suntem mai mereu pe drumuri. Sunt diferenţe de 7-8 ore faţă de România şi temperaturi mai ridicate. La Rio am băut cafea să ne acomodăm, pentru că nu avem mult timp la dispoziţie până la concurs. La Sidney cred că va fi cea mai grea deplasare“, a spus Simona Alexandru, care la Rio de Janeiro s-a clasat pe locul doi la individual, iar la Havana a ocupat locul trei.

Vor să-şi apere prima poziţie de la echipe

Pentru concursul de la Sidney, delegaţia României, care săptămâna trecută s-a pregătit câteva zile la Craiova, în sala din incinta Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu“, şi-a propus o clasare bună atât la individual, cât şi la echipe.
La individual, cea mai bine poziţionată în clasamentul mondial este Simona Alexandru – locul 14 (100 de puncte), urmată de vicecampioana olimpică de la Beijing, Ana Maria Brânză – locul 15 (96 de puncte), Loredana Iordăchioiu – locul 26 (70 de puncte) şi Anca Măroiu – locul 32 (61 de puncte). Pe podium se află poloneza Magdalena Piekarska (178p), urmată de ucraineanca Yana Shemyakina (172p) şi franţuzoaica Maureen Nisima (164p).
În întrecerea pe echipe, România, deţinătoarea titlului de campioană mondială, a mai avut un singur concurs anul acesta, în Brazilia, România a ocupat locul trei. În clasamentul Federaţiei Internaţionale, „tricolorele“ sunt lidere, cu 328 de puncte, urmate de China (302 puncte) şi Italia (296p).

Sistemul de calificare la JO
Poziţia în clasamentul mondial este de bază în obţinerea calificării la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012. Pentru ca echipa feminină de spadă a României să se califice, Loredana Iordăchioiu şi colegele sale trebuie fie să se claseze în primele patru locuri mondiale, fie să ajungă cea mai bună echipă din Europa clasată pe locurile 5-16. Automat, trei sportive române pot concura şi la individual. Dacă nu, spadasinele pregătite de Dan Podeanu vor lupta pentru cele două locuri libere repartizate Europei. Clasamentul mondial se alcătuieşte în funcţie de punctele obţinute la Grand Prix-uri, Cupele Mondiale şi Campionatul Mondial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS