Știri de ultima orăActualitateEtichetele nutriţionale pe alimente, obligatorii în UE din 2016

Etichetele nutriţionale pe alimente, obligatorii în UE din 2016

Alimentele vândute în supermarketurile europene vor avea etichete cu informaţii nutriţionale, pentru o mai bună informare a consumatorilor, potrivit unui acord încheiat între Parlamentul European şi cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, scrie lesquotidiennes.com, citat de Agerpres.
Eticheta va avea informaţii despre valorile energetice, ca şi despre cantităţile de grăsimi, proteine, zaharuri sau sare, a indicat o sursă diplomatică.
Pe viitor va fi obligatorie şi menţionarea ţării de origine a cărnii proaspete, nu numai pentru carnea de vacă, ci şi de porc, pasăre, miel, oaie şi capră. În schimb, nu se va preciza ţara pe felurile pregătite.
Compromisul la care s-a ajuns ar putea fi confirmat în iulie, prin vot al Parlamentului, şi apoi de cele 27 de ţări membre ale UE. Cea mai mare parte a prevederilor nu va putea totuşi fi aplicată imediat, fiind prevăzut un termen de cinci ani. Prin urmare, etichetele nutriţionale vor fi obligatorii doar peste cinci ani, adică începând din 2016, scrie lesquotidiennes.com.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS