Știri de ultima orăActualitateRodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei, audiată în dosarul Mătuşa Tamara

Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei, audiată în dosarul Mătuşa Tamara

Rodica Stănoiu a fost audiată, astăzi, în calitate de martor în dosarul "Mătuşa Tamara", în care este judecat Adrian Năstase, fostul ministru al Justiţiei dând detalii, în faţa instanţei, în legătură cu şedinţa de Guvern din 30 decembrie 2000, când s-a decis numirea lui Ioan Melinescu la ONPCSB.
Potrivit NewsIn, Rodica Stănoiu a susţinut, azi, în faţa completului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) care judecă dosarul "Mătuşa Tamara", că în şedinţa de Guvern din 30 decembrie 2000 s-a discutat şi despre numirea unui nou şef la Oficiul Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor (ONPCSB), Stănoiu precizând că a aflat, în şedinţa respectivă, că fostului preşedinte al Oficiului îi fusese retrasă acreditarea de către Ministerul Finanţelor.
Stănoiu a precizat că a fost nevoită să iasă din şedinţă pentru a se informa de la secretarul său de stat în legătură cu Ioan Melinescu, propus pentru conducerea Oficiului, susţinând că a existat şi o notă de fundamentare privind această numire. Fostul ministru al Justiţiei a precizat că nu îşi aminteşte dacă numirea lui Melinescu era pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern sau dacă a fost introdusă în acea zi.
ÎCCJ a decis, azi, că audierile martorilor din dosar vor continua la termenul din 10 iunie, pentru care au fost citaţi Genică Boerică, Niculina Stănescu şi încă un martor din dosar.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS