Știri de ultima orăActualitateCE a cerut României să elimine preţurile reglementate la energie electrică şi gaze naturale

CE a cerut României să elimine preţurile reglementate la energie electrică şi gaze naturale

Comisia Europeană a solicitat în mod oficial astăzi Italiei, Poloniei şi României să îşi alinieze la normele UE legislaţiile naţionale privind preţurile reglementate la energie pentru consumatorii finali, se arata intr-un comunicat al Comisiei Europene, redat de HotNews.
Potrivit acestuia, Comisia a hotărât să transmită avize motivate celor trei state membre. Dacă statele membre nu respectă în termen de două luni obligaţiile care le revin conform legii, Comisia poate deferi cauzele Curţii de Justiţie. "Stabilirea preţurilor pentru consumatorii finali prin intervenţia statului ridică obstacole în calea noilor intraţi pe piaţă şi, prin urmare, privează consumatorii şi companiile de dreptul lor de a alege cel mai bun serviciu de pe piaţă", precizeaza CE.   
În conformitate cu normele privind piaţa internă a energiei, toate companiile trebuie să aibă posibilitatea de a furniza liber servicii pe întreg teritoriul UE şi de a-şi stabili singure preţuri care să reflecte situaţia reală de pe pieţe. Stabilirea de preţuri reglementate distorsionează funcţionarea pieţei, deoarece defineşte preţuri care nu reflectă nevoile reale ale pieţei şi împiedică libera concurenţă şi integrarea pieţei. Astfel, se menţine o situaţie de monopol care duce fie la investiţii insuficiente, fie la preţuri nejustificat de mari.
Comisia consideră că normele aflate în vigoare în cele trei ţări cu privire la preţurile reglementate pentru consumatorii finali nu îndeplinesc aceste condiţii şi încalcă dreptul consumatorilor de a alege.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU