24 C
Craiova
joi, 28 august, 2025
Știri de ultima orăActualitateBanca Mondială va finanţa România printr-un nou acord pe doi ani

Banca Mondială va finanţa România printr-un nou acord pe doi ani

Banca Mondială (BM) va acorda asistenţă tehnică şi finanţare României în cadrul unui nou acord care va fi încheiat împreună cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), a anunţat Peter Harrold, directorul de ţară pentru România al BM. "Noul acord cu FMI şi CE va fi încheiat cel mai probabil pe o perioadă de doi ani" , a spus Harrold, precizând că BM va participa prin acordarea de asistenţă tehnică, dar şi finanţare, la fel ca în programul actual. Oficialul Băncii Mondiale a precizat că perioada de doi ani reprezintă viziunea FMI, acest aspect nefiind încă discutat cu autorităţile de la Bucureşti. Harrold a menţionat că noul acord cu BM va fi similar celui actual, iar ultimul împrumut, în valoare de 400 milioane euro, din actualul acord va fi inclus în noul aranjament, care va fi încheiat în următoarele luni. El nu a precizat valoarea împrumutului de la BM, aceasta urmând să fie stabilită în perioada următoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII