11.7 C
Craiova
vineri, 19 decembrie, 2025
Știri de ultima orăSportSteaua joacă în infernul de la Napoli

Steaua joacă în infernul de la Napoli

Bucureştenii vor evolua într-o atmosferă ostilă pe „San Paolo“, dar au şi varianta egalului pentru a se califica în 16-imile Ligii Europa.

Singura reprezentantă a României în Europa League, Steaua, va poposi în această seară pe arena „San Paolo“ din Napoli, unde încearcă să obţină cel puţin un egal, care i-ar asigura calificarea în următoarea fază a competiţiei (şaisprezecimi).
Fără mulţi titulari, accidentaţi sau suspendaţi, printre ei numărându-se şi decarul Tănase, Steaua porneşte cu şansa a doua, Napoli fiind considerată de specialişti favorită.
Singurul jucător incert al gazdelor este Lavezzi, care încă nu s-a recuperat complet după o accidentare. În tur, cele două combatante de astăzi au făcut un meci de poveste în Ghencea. Steaua a condus cu 3-0 după primele 16 minute şi s-a văzut egalată în minutul 97, după ce arbitrul a prelungit mai mult sau mai puţin justificat meciul.
În clasamentul Grupei K, Steaua ocupă locul al doilea, cu 6 puncte, în timp ce Napoli se situează pe poziţia a treia, cu 4 puncte. Prima poziţie este ocupată de Liverpool, cu 9 puncte, englezii fiind deja calificaţi, în timp ce pe ultimul loc se situează olandezii de la Utrecht (4 puncte), fără nici o şansă de a merge mai departe.

Mai mult război decât fotbal

În ultimele zile, atât în România, cât şi în Italia s-a discutat mai mult despre eventuale incidente care ar putea apărea la Napoli, odată cu sosirea suporterilor stelişti, cunoscut fiind faptul că ultraşii napoletani sunt cei mai răi din Italia.
„Va fi război“, „Nu vă duceţi la Napoli!“ au fost titlurile multor articole apărute în presa din România, preluate şi criticate de mass-media din Italia. Chiar Mihai Stoica din conducerea Stelei i-a sfătuit pe fani să nu se deplaseze în oraşul de la poalele Vezuviului.
Autorităţile oraşului, dar şi conducători din cadrul clubului napoletan au încercat să calmeze spiritele şi au descris atmosfera din urbe ca fiind primitoare pentru orice străin. „Oraşul Napoli are problemele lui, dar a fost întotdeauna un oraş cald şi prietenos, aşa cum o demonstrează istoria. Fanii lui Napoli vor trata cu calm meciul cu Steaua“, a declarat Nicola Oddati, consilierul pe probleme de cultură al oraşului.
În tribunele stadionului „San Paolo“ sunt aşteptaţi aproximativ 60.000 de fani italieni şi 3-4.000 de români. În celălalt meci al Grupei K se întâlnesc Liverpool şi Utrecht.
În Europa League se mai joacă, tot azi, următoarele meciuri: Grupa D: FC Bruges – Villarreal, Dinamo Zagreb – PAOK. Grupa E: AZ Alkmaar – BATE Borisov, Dynamo Kiev – FC Şeriff. Grupa F: Lausanne – Palermo, Sparta Praga – ŢSKA Moscova. Grupa G: AEK – Zenit, Anderlecht – Hajduk Split. Grupa H: Getafe – Young Boys Berna, Stuttgart – Odense. Grupa I: Debrecen – Sampdoria, PSV – Metalist Harkov, Karpaty Lvov – PSG, Sevilla – Dortmund.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU