La vârsta la care alte fetiţe se joacă încă, fără griji, cu păpuşile sau se uită la desene animate, Tavi Gevinson sau Cecilia Cassini creează ţinute pentru nume de prestigiu din showbiz.
Să stai în primul rând la prezentările de modă de la Paris sau New York, alături de nume mari din showbiz, să lansezi noi tendinţe în modă şi să fii considerat un formator de opinie de toţi criticii şi iubitorii de frumos este un vis pentru toţi pasionaţii de modă, indiferent că aceştia sunt adulţi sau copii. Iar atunci când aceştia din urmă sunt cei care fac ca un asemenea vis să devină realitate, povestea este cu atât mai uimitoare. Micile fenomene cresc şi cuceresc industria modei. Este cazul lui Tavi Gevinson, o puştoaică de 13 ani care, în urmă cu doi ani, a început să scrie pe blog despre modă. Totul a început când o prietenă a surorii mai mari a lui Tavi i-a făcut cunoştinţă cu noua modă a internetului: blogging-ul, domeniul ales fiind, evident, moda. Tavi a fost cucerită imediat de această pasiune şi a început şi ea să scrie despre acelaşi subiect, însă într-un stil inovator şi nonconformist pe blogul ei, Style Rookie (tavi-thenewgirlintown.blogspot.com), care este citit de peste patru milioane de internauţi.
Gustul celebrităţii
Datorită stilului ei surprinzător de a îmbina culorile şi materialele, pasiunii sale pentru accesorii, dar, mai ales, datorită maturităţii şi obiectivităţii de care dă dovadă în cronici, Tavi s-a transformat imediat într-o adevărată celebritate, fiind sursă de inspiraţie pentru numeroşi designeri. Dar celebritatea are şi dezavantaje, multe voci contestând talentul precoce al fetei şi afirmând că în spatele articolelor sale de pe blog se află o întreagă „echipă Tavi“. Aceste zvonuri au fost însă imediat infirmate de părinţii lui Tavi, care susţin că au aflat despre blog abia în clipa în care New York Times îi solicitase un interviu şi avea nevoie de aprobarea lor. „Este enervant. Oamenii obişnuiesc să spună că generaţia din care fac parte este stupidă, însă atunci când eu le demonstrez că totuşi gândesc, se grăbesc să mă declare un fals“, a comentat Tavi. Oricum, până acum, adolescenta a demonstrat că ştie cum să facă faţă celebrităţii. Deşi a apărut pe coperta mai multor publicaţii şi a acceptat să scrie pentru celebra revistă Pop Magazine şi pentru Harper’s Bazaar, Tavi se consideră o adolescentă normală.
Creaţii pentru vedete
Tavi Gevinson nu este însă unicul copil teribil din lumea modei. Un caz similar este Cecilia Cassini, o puştoaică de 11 ani din Statele Unite, care reuşeşte să creeze şi să execute o rochie în doar 30 de minute. Inspirându-se din reviste şi din lumea colorată a televiziunii, Cecilia croieşte haine pentru celelalte fetiţe de vârsta ei, iar la prima ei participare la un târg de modă hand made a vândut 50 de piese în trei ore. Cu ajutorul părinţilor, care i-au fost mereu alături şi au încurajat-o, dar şi după ce a fost invitată în numeroase talk-show-uri, Cecilia se poate lăuda acum cu o afacere în toată puterea cuvântului, hainele create de ea putând fi cumpărate on line de pe site-ul ei, ceciliacassini.com. Cecilia execută însă şi creaţii unicat pentru tinerele actriţe cu vârste apropiate de a ei, care apar în serialele şi filmele de succes ale momentului. „Fac rochii şi alte articole vestimentare din pasiune şi acest lucru se vede, pentru că ţinutele mele atrag atenţia şi pun în evidenţă persoana care le poartă“, a povestit micuţa creatoare. Talentul Ceciliei nu a trecut neobservat, vedete de renume precum Miley Cyrus şi Heidi Klum purtându-i deja creaţiile.
Moda la ruşi
În comparaţie cu cele două tinere creatoare menţionate, rusoaica Kira Plastinina, astăzi în vârstă de 18 ani, este „bătrână“. Debutul în modă al Kirei a avut loc în urmă cu trei ani, când a fost inaugurat şi primul Studio de Stil din Rusia. Între timp, şi-a deschis 120 de puncte de vânzare în Rusia şi câteva peste Ocean, datorită prietenei sale Paris Hilton. Printre admiratoarele colecţiilor Kirei se numără vedete precum Nicole Ritchie, Audrina Patridge şi Tara Reid.

