Știri de ultima orăActualitateAccident pe o artera principală din Severin

Accident pe o artera principală din Severin

Neatenţia unui şofer de taxi din Mehedinţi a băgat în spital trei persoane şi chiar el a fost la un pas să îşi piardă viaţa. Accidentul a avut loc în această dimineaţă la intersecţia a două străzi din Drobeta Turnu Severin. Un taximetrist, care nu a acordat prioritate, a fost lovit în plin de un Audi care circula regulamentar. Din fericire nimeni nu şi-a pierdut viaţa, însă clienţii din taxi au suferit mai multe leziuni. La faţa locului au intervenit două ambulanţe şi un echipaj de la descarcerare. Martorii spun că taximetristul a intrat cu  viteză în intersecţie şi nu a mai avut timp să acorde prioritate celeilalte maşini. Şoferul care circula regulamentar spune că nu a mai avut timp să îl evite pe taximetrist şi a intrat direct în el. Cele trei victime au fost transportate la Spitalul Judeţean Mehedinţi pentru acordarea de îngrijiri medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS