32.9 C
Craiova
sâmbătă, 12 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportMircea Sandu vrea să schimbe din temelii fotbalul românesc

Mircea Sandu vrea să schimbe din temelii fotbalul românesc

Preşedintele FRF intenţionează să reducă de la 18 la 16 numărul echipelor din Liga 1 şi i-a avertizat pe arbitri să renunţe la statutul de „vedete“ în favoarea principalilor „actori“, fotbaliştii.

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, este nemulţumit de felul în care decurg lucrurile în Liga 1. „Naşul“ caută soluţii pentru creşterea valorică a primei ligi din România, dorind astfel ca selecţionerul naţionalei tricolore să aibă mai multe variante în privinţa jucătorilor pe care îi va convoca la prima reprezentativă.
Şeful fotbalului românesc propune ca Liga 1 să fie reorganizată, urmând să rămână cu 16 echipe şi, deci, cu mai puţine etape, astfel încât să nu mai existe meciuri care să se dispute la temperaturi foarte ridicate. Mircea Sandu, care a asistat vineri la meciul Sportul Studenţesc – Oţelul Galaţi, scor 0-1, a fost nemulţumit de faptul că această partidă s-a desfăşurat pe o căldură excesivă, care a afectat prestaţia jucătorilor. „Am venit la stadion pentru că sunt fan Sportul Studenţesc, dar nu mi-a plăcut meciul, pentru că este inuman să joci la o asemenea temperatură. Ne gândim să reorganizăm campionatul, iar din 18 echipe să rămână 16. Ar trebui regândit sistemul competiţional, să nu se mai joace pe căldura asta“, a spus „Naşul“.
Preşedintele FRF a făcut o analiză a şanselor pe care echipele importante din Liga 1 le au la câştigarea titlului, adăugând că valoarea campionatului românesc a crescut foarte mult prin revenirea pe băncile tehnice a antrenorilor Ioan Andone, la Dinamo, şi a lui Victor Piţurcă, la Steaua. „Revenirea lui Andone şi Piţurcă reprezintă o creştere cu sută la sută a valorii campionatului. CFR Cluj este o forţă, Unirea Urziceni rămâne aceeaşi echipă bună care va avea un cuvânt greu de spus. La Timişoara sunt unele probleme, în timp ce la Vaslui am văzut că a fost o altercaţie între antrenor şi patron“, a spus Mircea Sandu.

„Nu vreau arbitri vedete“

Mircea Sandu consideră că este timpul să se schimbe ceva şi în arbitrajul românesc. Prezent săptămâna trecută la o instruire a arbitrilor, „Naşul“ i-a sfătuit pe aceştia să renunţe la statutul de „vedete“ în favoarea principalilor „actori“, fotbaliştii. „Nu mai vreau să văd arbitri care se cred peste jucători. Nu avem nevoie de arbitri care vor să fie vedete. Nu acesta este drumul. Nu mai vreau să gesticulaţi excesiv. Conducătorii de club au scos jucătorii şi antrenorii de la socoteală din cauza greşelilor pe care le-aţi comis“, le-a spus Sandu arbitrilor.
Preşedintele FRF a ţinut să le transmită un mesaj dur şi oamenilor din fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), care vor fi conduşi în acest sezon de Vasile Avram. „Naşul“ i-a avertizat pe şefii arbitrilor să nu încerce să facă delegări „pe ochi frumoşi“ şi să nu cedeze la presiunile conducătorilor de cluburi. „Sunt cu ochii pe voi!“, a fost avertismentul lui Sandu.

S-au redus cheltuielile la FRF

Mircea Sandu a început reorganizarea chiar din propria curte, adoptând câteva măsuri care să contracareze efectele crizei economice. Chiar dacă a înregistrat un profit de 3,74 milioane de euro în 2009, preşedintele FRF a ordonat reducerea cheltuielilor, printre „victime“ numărându-se şi cei 14 membri ai Comitetului Executiv. Începând cu luna martie, acestora li s-au redus la jumătate indemnizaţiile de şedinţă, de la 1.680 la 840 de lei.
De asemenea, preşedintele Mircea Sandu a dispus încetarea contractelor de colaborare cu persoanele trecute de 70 de ani, care lucrau în diverse compartimente ale FRF. Mircea Sandu, care are o indemnizaţie lunară de 4.000 de euro, a stabilit pentru anul în curs un fond de salarii de 2,31 milioane de euro pentru cei aproape 100 de angajaţi ai FRF.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

10 COMENTARII