Producătorul de lactate Danone România şi-a planificat în acest an reducerea consumului de energie electrică şi termică, apă şi produse reciclabile cu 1,5%, au declarat, vineri, pentru NewsIn, reprezentanţii companiei.
"De exemplu, cumpărăm aparate mai performante care consumă mai puţin. De asemenea, ambalajele pe care le punem pe piaţă sunt produse cu un consum mai mic de energie", au menţionat reprezentanţii Danone România.
Programul privind reducerea amprentei de carbon se desfăşoară la nivelul întregului Grup Danone. De altfel, compania deţine în România o staţie de epurare a apelor reziduale, inaugurată în 2005 prin investiţii de aproape 2 milioane euro.
"Ne mai propunem, în acest an, optimizarea cheltuielilor, program demarat încă din 2008, precum şi să ne optimizăm portofoliul de produse", au mai spus reprezentanţii companiei.