24 C
Craiova
miercuri, 9 iulie, 2025
Știri de ultima orăSportBalaci nu a vrut să fie a cincea roată de la căruţă

Balaci nu a vrut să fie a cincea roată de la căruţă

Prezent la meciul Craiovei Maxima de la Işalniţa, Ilie Balaci a spus că a refuzat oferta Ştiinţei deoarece altcineva din club îi făcuse deja lotul şi programul de pregătire.

 

Fosta glorie a Universităţii, Ilie Balaci, a revenit sâmbătă pe gazon, participând la „Meciul stelelor" dintre Craiova Maxima şi o echipă a localităţii Işalniţa, manifestare ajunsă la ediţia a III-a. Alb-albaştrii au învins cu 5-4, iar „Prinţul", care a jucat aproape tot meciul, a marcat o dată. La final a recunoscut că i-a făcut plăcere să participe la eveniment, dar a recunoscut că, din punct de vedere fizic, „maximii" fac din ce în ce mai greu faţă. „Mai putem pe dracu’! Dar, cu toate astea, m-am simţit minunat. Am venit să jucăm fotbal, ne place asta, iar lumea vine să ne vadă", a spus Balaci.

Întrebat despre oferta de a antrena Universitatea la propunerea preşedintelui Geolgău, Balaci a explicat că a refuzat pentru că s-a apelat la el doar când se epuizaseră majoritatea variantelor. „Într-adevăr, am avut ocazia să antrenez Universitatea, dar m-am simţit ca ultima spiţă la căruţă şi nu am mai venit. Am fost chemat în ultima zi înainte de reunire, cu lotul fixat, cu programul de pregătire făcut. Cine le-a făcut să răspundă şi de rezultate", a spus „Minunea Blondă", făcând aluzie la patronul Adrian Mititelu.

Acesta a adăugat: „Deocamdată, sunt suporterul Craiovei şi poate o să-mi vină şi mie rândul să antrenez. Sper să nu-mi vină rândul la Craiova, pentru că asta ar însemna să-i doresc răul prietenului meu Ţicleanu, care este acum la echipă".

Tranşant a fost Nae Tilihoi, fostul fundaş al Craiovei Maxima, care a declarat că nu crede că Ţicleanu va rezista prea mult în atmosfera de la Universitatea. „Eu îi doresc să aibă rezultate cât mai bune, dar nu cred că-l apucă paltonul la Universitatea. Sper însă ca Ţicleanu, împreună cu Geolgău şi Silviu Lung, aduşi şi ei acum la echipă, să-l convingă pe Mititelu să readucă Universitatea la Craiova", a spus Tilihoi.

Spectacol pe teren
şi în tribune

 

Revenind la meciul de la Işalniţa, Universitatea a început partida în formula: Racolţea – Cojocaru, Tilihoi, Mohora, N. Ungureanu – Balaci, Beldeanu, Cristescu, Firănescu – Cârţu, Bâcu. „Avem echipă bună, putem să batem şi în deplasare", a spus Tilihoi în tunel, în timp ce-şi aşeza tacticos banderola de căpitan, în lipsa lui Ştefănescu. Pe banca craiovenilor au luat loc preşedintele Corneliu Stroe şi antrenorii de ocazie Costică Donose, Nicolae Negrilă şi Petre Purima. Pe parcursul meciului au mai intrat: Calafeteanu, Luţu, Vancea, O. Florescu, M. Ungureanu şi D. Iliescu. La pauză a fost 5-1, pentru alb-albaştri marcând Cristescu, Calafeteanu, Bâcu (2) şi Balaci. Incursiunile lui Cârţu, pasele lui Balaci sau execuţiile lui Bâcu au ridicat spectatorii în picioare şi au stârnit ropote de aplauze pe arena din Işalniţa. După timpul de odihnă mai mult decât necesar s-au schimbat arbitrii, Alexandru Ilie lăsându-i locul la centru lui Silviu Bogdan. Marian Ezaru a rămas în continuare la tuşa a doua. De asemenea, s-a schimbat şi raportul de forţe pe teren, gazdele revenind şi reuşind să marcheze trei goluri. La final, tabela a arătat 5-4 pentru Craiova Maxima, iar Sorin Cârţu a explicat de ce ai săi au fost atât de răi cu gazdele în prima jumătate a meciului: „Au jucat în roşu şi i-am luat la preţ de Dinamo. Am dovedit ambiţie, atât cât mai putem, iar tricoul alb-albastru încă arde pe noi, aşa cum ar trebui să ardă şi pe actualii jucători ai Universităţii".

La evenimentul de la Işalniţa au lipsit Ştefănescu, Boldici, Cămătaru, Lung, Ţicleanu şi Geolgău, ultimii trei fiind prinşi la antrenamentul actualei echipe a Universităţii. Marii absenţi au fost însă regretaţii Crişan şi Oţet, pe care cei mai nostalgici dintre suporteri n-au uitat să-i pomenească, vorbind despre „incursiunile lui Zoli" şi „indicaţii lui nea Tică".

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

23 COMENTARII