Cel mai mare constructor auto din Rusia, Avtovaz, va lansa în colaborare cu alianţa Renault-Nissan cinci noi modele de maşini bazate pe platforma Logan, începând cu martie 2012, a declarat directorul general al diviziei ruse a Renault, Christian Esteve, citat de Ria Novosti.
"Avtovaz intenţionează să construiască cinci modele de maşină, toate bazate pe aceeaşi platformă. Este vorba de platforma Logan, denumită tehnic BO. Producţia acestor cinci automobile va începe în martie 2012. Prima versiune va fi o Lada, urmată în septembrie de Nissan. Două modele de Renault vor vedea lumina zilei în ianuarie-februarie 2013", a afirmat Esteve.
El nu a dat detalii tehnice legate de automobilele care vor fi construite în 2013.