Firmele vor plăti unele contribuţii sociale aferente bonurilor de masă şi altor venituri similare, odată cu transformarea acestora în venituri salariale prin modificarea Codului Fiscal, a declarat, marţi, Mădălina Racoviţan, director al departamentului de Asistenţă Fiscală al KMPG.
Modificările Codului Fiscal instituie un caracter salarial asupra bonurilor de masă, cadou, creşă şi altor venituri similare. Odată cu impunerea unei cote de 16% tichetelor de masă şi a altor venituri considerate ca fiind salariale, firmele vor fi nevoite să plătească şi contribuţii sociale aferente acestora, în special la fondul de pensii, spune Racoviţan.
"Sigur se va achita contribuţia socială la fondul de pensii. O discuţie va fi în zona contribuţiilor de sănătate", spune Racoviţan.
"Este, deocamdată, neclar ce se va întâmpla. Sper ca (Fiscul-n.r) să clarifice aceste aspecte, deşi nu le stă în fire", a mai spus directorul KPMG, în cadrul unei conferinţe.
"Este greu de spus cum se va aplica în practică răspunderea solidară a angajatului şi angajatorului, în cazul recalificării contractelor de drepturi de autor ca muncă dependentă", a mai spus directorul departamentului de Asistenţă Fiscală al KMPG. "Este neclar cine şi cât va plăti. În plus, este neclar cum vor fi asimilate aceste contracte muncii dependente", a adăugat Racoviţan.
"Eu încă sper (ca normele de modificare a Codului Fiscal-n.r.)să nu treacă în forma actuală, prevederile sunt foarte neclare", spune Racoviţan.