Vânzările de autoturisme au crescut în mai cu 3,7% faţă de aprilie, la 10.758 de unităţi, însă au scăzut cu 32,5% în primele cinci luni ale anului faţă de vânzările înregistrate în acelaşi interval din 2009, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
În primele cinci luni, vânzările de autoturisme au ajuns la 39.060 de unităţi, în scădere cu 32,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Dacă se adaugă vehiculele comerciale şi autobuzele, vânzările totale de autovehicule au crescut în mai faţă de luna anterioară cu 1,5%, la 11.852 de unităţi. La nivelul primelor cinci luni, în schimb, vânzările au scăzut cu 32,7% faţă de perioada similară din 2009, la 43.791 de unităţi.
Producţia de autovehicule din România a crescut, în schimb, cu 31,9% în primele cinci luni, la 147.243 de unităţi, iar producţia de autoturisme s-a majorat în aceeaşi perioadă cu 30,4%, la 137.206 de unităţi.

