Şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, a avut în aprilie un venit salarial net de 9.146 de lei, ceea ce înseamnă de aproape două ori mai mult decât suma primită de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, care a încasat 5.393 de lei, potrivit evidenţei postate pe site-ul MApN.
De altfel, ministrul Oprea este depăşit în privinţa câştigurilor de mai mulţi angajaţi din minister, pe locul doi în topul salariilor aflându-se secretarul general Georgeta Gavrilă, care a încasat în aprilie 7.287 de lei.
Pe locul trei în privinţa veniturilor salariale nete se situează secretarul general adjunct din instituţie, Anton Merschi, care a avut venituri salariale nete în aprilie în valoare de 6280 de lei, după care urmează locţiitorul acestuia, colonelul Dumitru Lăudatu, care a încasat 6.219 de lei.
Potrivit MApN, ministrul Gabriel Oprea îşi donează lunar salariul de aproape 5.400 de lei copiilor militarilor ucişi în teatrele de operaţiuni externe.