Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, după şedinţa Executivului, că scrisoarea de intenţie către FMI şi memorandumul cu CE trebuie semnate de guvernatorul BNR, de premier şi de preşedinte, după care pot pleca foarte repede către finanţatorii externi.
"Aceste două documente vor fi trimise către cele două instituţii şi vor intra în circuitul de aprobare, în aşa fel încât undeva spre sfârşitul lunii iunie să vină tranşa de la FMI, iar tranşa de la UE ceva mai târziu, în funcţie de procedurile interne ale fiecărei instituţii, România va beneficia de tranşele ulterioare. Una, cea de la FMI, va merge direct la Banca Naţională de data aceasta, iar cealaltă, cea de la UE, la Ministerul Finanţelor", a declarat Sebastian Vlădescu după ce Executivul a aprobat în Guvern scrisoarea suplimentară de intenţie către FMI şi memorandumul cu UE.
Vlădescu estimează că cele două documente vor pleca "foarte repede". "Trebuie să semneze guvernatorul, trebuie să semneze primul ministru, trebuie să semneze preşedintele. Nu am informaţii despre agenda domniilor lor, deci poate să plece mâine, poimâine, răspoimâine. Nu e o problemă de zile în momentul acesta", a explicat ministrul.

