Bursele europene au deschis şedinţa de vineri în scădere, pe fondul instabilităţii monedei unice şi a temerilor legate de măsurile de austeritate necesare pe continent.
Astfel, după primele tranzacţii, FTSE-100, principalul indice al bursei din Londra, scădea cu 0,43%, la 5.410,73 puncte, indicele DAX, al bursei din Frankfurt, pierdea 0,41%, la 6.226,49 puncte, iar indicele parizian CAC 40 scădea cu 0,66%, la 3.706,77 puncte, pe fondul devalorizării monedei europene şi a incertitudinilor legate de măsurile de austeritate ce vor fi luate în perioada următoare.
Indicele Ibex-35, al bursei din Madrid a deschis şedinţa de tranzacţionare de vineri în scădere cu 3,15%, după o săptămână agitată, marcată de îngrijorarea investitorilor cu privire la repetarea scenariului crizei din Grecia.
Portugalia a urmat exemplul Spaniei şi a anunţat joi un nou set de măsuri de austeritate menite să sporească încrederea investitorilor şi să evite astfel o criză financiară asemănătoare cu cea a Greciei, informează Wall Street Journal.

