Agenţia de evaluare financiară Moody's apreciază că problemele fiscale ale Europei ameninţă sistemele bancare din state precum Portugalia, Spania, Italia, Irlanda şi Marea Britanie, în condiţiile în care riscurile de contaminare cresc, potrivit Bloomberg.
"Fiecare dintre sistemele bancare ale acestor state se confruntă cu probleme de natură şi intensitate diferite. Moody's avertizează că riscurile de contaminare ar putea diminua aceste diferenţe şi aduce ameninţări reale", se arată într-un comunicat al agenţiei.
În cazul Portugaliei şi, într-o mai mică măsură, al Italiei, problemele suverane pot contamina sistemul bancar prin intermediul îngrijorărilor investitorilor referitoare la profilul de credit suveran. În aceste ţări, sistemele bancare au fost afectate mai puţin de căderea pieţelor imobiliare şi de expunerea la produse financiare structurate.
Portugalia este în atenţia investitorilor, cu toate că se regăseşte într-o situaţie fundamental diferită comparativ cu cea a Greciei. Moody’s a plasat, miercuri, sub supraveghere ratingul suveran al ţării, "Aa2", în vederea unei posibile retrogradări cu o treaptă, sau cu cel mult cu două trepte. Perioada de analiză a calificativului suveran, care a avut perspectivă negativă din octombrie 2009, va fi de până la trei luni. Măsura reflectă înrăutăţirea situaţiei financiare a Portugaliei din ultima perioadă, precum şi problemele legate de creşterea economică, pe termen lung.
"Un factor cheie în a determina dacă riscurile de contaminare se menţin, în acest caz, va fi opinia pieţei legată de succesul sau insuccesul pachetului de sprijin UE-FMI convenit recent pentru Grecia", potrivit comunicatului.

