Anul acesta, producătorii de lapte şi produse din lapte afectaţi de criză pot primi sprijin financiar de până la 2.000 de euro. Solicitările în acest sens pot fi depuse până pe 14 mai.
Producătorii de lapte şi produse lactate care livrează anual cantităţi mai mari de 10.000 de kilograme de produse mai au la dispoziţie aproximativ două săptămâni pentru a solicita sprijinul financiar de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). „Producătorii de lapte pot solicita, până pe 14 mai, sprijin financiar destinat deţinătorilor de cotă care au livrat lapte în anul de cotă 2008 – 2009“, se arată într-un comunicat emis de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Aceştia vor primi sprijinul diferenţiat, în funcţie de cantitatea de lapte livrată. „Potrivit HG nr. 365/2010, în funcţie de cantitatea de lapte livrată în anul de cotă 2008-2009, producătorul poate să beneficieze de un sprijin financiar de 200 de euro (pentru o cantitate de lapte cuprinsă între 10.000 kg şi 20.000 kg), de 2.000 de euro (pentru cel puţin 200.000 kg şi cel mult 500.000 kg) sau de 1.200 de euro (pentru livrări mai mari de 500.000 kg). Pentru producătorii care au livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 20.000 kg şi 200.000 kg, valoarea sprijinului financiar se calculează pe baza cotei individuale de livrări realizată efectiv la 31 martie 2009“, se mai arată în comunicatul APIA.
Condiţii de eligibilitate pentru producători
Producătorii de lapte şi produse lactate care livrează produse pieţei pot beneficia de sprijin financiar dacă îndeplinesc cumulativ mai multe cerinţe. Astfel, trebuie să fie persoane juridice şi/sau fizice autorizate, atestate prin certificatul de înregistrare la Registrul Comerţului, şi să fie înscrise în sistemul cotelor de lapte la APIA ca producători cu cote de livrări lapte pentru anul de cotă 2008-2009. În plus, producătorii trebuie să fie în activitate pe 31 martie 2010, iar producţia de lapte livrată pe exploataţie să fie mai mare de 10.000 de kilograme. Bugetul total alocat României pentru acest mecanism de susţinere este de aproximativ cinci milioane de euro şi va fi finanţat din Fondul European de Garantare Agricolă.
Livrări anuale
Potrivit www.gov.ro, în România sunt aproximativ 5.700 de producători care livrează pieţei anual între 10.000 şi 20.000 de kilograme de lapte şi 5.154 care livrează între 20.001 şi 200.000 de kilograme de lapte şi produse lactate. Numărul producătorilor celor care livrează anual între 200.001 şi 500.000 de kilograme de produse este 273, iar al celor care depăşesc cantitatea de 500.000 de kilograme anual, de numai 140.