Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea, a bifat o nouă victorie în Liga Naţională, câştigând, sâmbătă, în deplasare, în faţa HC Zalău, cu scorul de 32-26 (18-15), într-un meci contând pentru etapa a 23-a. Pentru formaţia gazdă, antrenată de Gheorghe Tadici, au marcat: Holhos (11 goluri), Czeczi (4), Molfea (4), Ailincăi (3), Somoi (2), Coadălată (2), în timp ce Oltchim a replicat prin Nechita (5), Pidpalova (4), Neagu (4), Stanca (3), Gatzel-Han (3), Luca (3), Elisei Ardean (3), Manea (3), Vizitiu (3) şi Simkute (1).
În celelalte partide din cadrul rundei s-au înregistrat următoarele rezultate: HCM Roman – CSM Cetate Deva 26-22, Tomis Constanţa – HCM Buzău 26-24, Oţelul Galaţi – Rulmentul Braşov 28-25, Universitatea Reşiţa – Dunărea Brăila 20-24, HCM Ştiinţa Baia Mare – Ştiinţa Bacău 39-26, Rapid Bucureşti – „U“ Jolidon Cluj 29-36. După 23 de etape disputate în Liga Naţională, Oltchim ocupă primul loc, cu 46 de puncte, urmată „U” Jolidon Cluj (34) şi HCM Ştiinţa Baia Mare (31).
Elevele lui Radu Voina nu vor avea timp de respiro, astăzi urmând să joace în devans partida din etapa a 25-a, cu Ştiinţa Baia Mare, confruntarea fiind programată de la ora 17.00, pe terenul maramureşencelor.
Nici Zalăul n-a pus probleme Oltchimului
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei