3.3 C
Craiova
miercuri, 28 ianuarie, 2026
Știri de ultima orăActualitateÎCCJ - Există date că senatorul Voicu va încerca să influenţeze părţi din dosar

ÎCCJ – Există date că senatorul Voicu va încerca să influenţeze părţi din dosar

Există date că senatorul Voicu va încerca să împiedice aflarea adevărului, prin influenţarea unor martori sau părţi din dosar, arată, în motivare, magistratul de la instanţa supremă, care a respins cererea lui Cătălin Voicu, de eliberare sub control judiciar.

Astfel, una din dovezile că Voicu va încerca să influenţeze martorii este chiar discuţia telefonică apărută în presă, între presupusul fin al senatorului, Radu Dan Floarea şi Laura Antoanela Drăgoetescu.

"Împrejurarea de influenţare a martorului este confirmată de discuţia din 29 martie 2010 dintre Dan Floarea şi Laura Antoanela Drăgoetescu, din care reiese că acesta nu are cunoştinţă de niciun împrumut, că nu este finul incuplatului Voicu, iar dacă a fost împrumutat, a fost împrumutat de acesta cu sume mici, pe care le-a restituit, manifestându-şi dorinţa de a se prezenta la organele de urmărire penală pentru a-şi prezenta punctul de vedere", notează judecătorul care a respins cererea de eliberare a lui Voicu.

Cătălin Voicu ar fi declarat în faţa ÎCCJ că discuţia dintre presupusul fin al său şi Laura Drăgoetescu ar putea semnifica şi că Dan Floarea nu voia să recunoască faţă de Drăgoetescu faptul că are un împrumut, pentru a nu-şi strica reputaţia de om de afaceri sau că ar vrea să profite de situaţie şi să nu îi mai restituie banii primiţi ca împrumut.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU