Viorel Tănasie, care joi seară a fost rănit într-un accident cu mopedul, produs pe o stradă din Slatina, a fost trimis la Spitalul de Urgenţă Craiova. Medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde tânărul a fost adus după accident, spun că starea lui este gravă.
„Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial acut deschis. Necesită investigaţii amănunţite şi tratament de specialitate şi de aceea s-a decis transferul lui“, a spus Cristina Tihan, purtătoarea de cuvânt a Spitalului din Slatina.
Bărbatul de 31 de ani, din Găneasa, a ajuns la spital după ce un autoturism Dacia Logan, condus de Adrian Ciocăianu, de 37 de ani, din Slatina, nu i-a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu mopedul condus de acesta. Accidentul s-a întâmplat la intersecţia din apropierea Clinicii Promed. În urma impactului, conducătorul mopedului a fost aruncat câţiva metri pe carosabil, iar vehiculul s-a oprit în afara acestuia. Tănasie s-a ales cu răni serioase la cap şi la faţă.
Poliţiştii au stabilit că el purta cască de protecţie, dar se afla sub influenţa alcoolului, acesta având o alcoolemie de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul Loganului este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
Mopedistul rănit, trimis la Craiova
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei