7.3 C
Craiova
vineri, 20 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateCFR Călători, o gaura neagră de un miliard de lei

CFR Călători, o gaura neagră de un miliard de lei

CFR Călători ar putea primi în acest an de la bugetul de stat subvenţii de 956,25 milioane de lei, mai mult cu 56% faţă de suma acordată iniţial anul trecut, de 612,24 milioane lei, şi suplimentată ulterior, dar care nu acoperă decât aproape jumătate din necesarul companiei pentru 2010.

Subvenţiile din acest an reprezintă aproximativ jumătate din necesarul companiei, estimat la 1,42 miliarde de lei, se arată într-un proiect de hotărâre de Guvern privind aprobarea actului adiţional pe anul 2010 la contractul de activitate a CFR Călători pentru perioada 2008-2011, elaborat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI).

În 2009, CFR Călători a primit subvenţii de 612,24 milioane de lei, însă suma a fost majorată de mai multe ori până la sfârşitul anului. În luna decembrie a anului trecut, Guvernul a suplimentat suma de patri ori, cu o valoare totală de 182 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU