Tarom a anunţat că, începând cu 28 martie, formalităţile de check-in pentru zborurile interne se vor desfăşura în Terminalul Plecări Internaţionale al Aeroportului Internaţional “Henri Coandă Bucureşti” (AIHCB), ca urmare a lucrărilor de modernizare demarate de AIHCB, în terminalul Plecări Interne.
Controlul de securitate al bagajelor se va realiza în Terminalul Plecări Internaţionale, iar controlul de securitate al pasagerilor şi bagajelor de mână se va realiza prin filtrele de control deja existente în Terminalul Plecări Interne.
Îmbarcarea pasagerilor se va face, ca şi în prezent, prin porţile de îmbarcare amplasate în Terminalul Plecări Interne.

