Real Madrid a devenit primul club dedicat unui sport colectiv care a încasat un venit anual ce depăşeşte 400 de milioane de euro, în creştere cu 10%, potrivit datelor prezentate marţi în ultima ediţie a Deloitte Football Money League, publicaţie a celebrei companii de audit, relatează AFP.
Potrivit Deloitte, în ciuda crizei economice care a lovit Spania, clubul spaniol a rămas, din punctul de vedere al câştigurilor, în fruntea clasamentului cluburilor de fotbal, afişând un venit cumulat de 401,4 milioane de euro şi clasându-se în faţa rivalei sale istorice, FC Barcelona, care a urcat o treaptă şi, cu încasări de 365,9 milioane de euro, a luat locul al doilea ocupat până acum de Manchester United, acesta din urmă coborând pe locul al treilea, cu un venit de 327 de milioane de euro.