39.8 C
Craiova
luni, 7 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateUn poliţist din Ilfov a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi luare de mită

Un poliţist din Ilfov a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi luare de mită

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a trimis în judecată luni, în stare de arest preventiv, un agent şef de poliţie din cadrul IPJ Ilfov, sub acuzaţia de trafic de influenţă, după ce, la începutul lunii februarie, a fost prins în flagrant, în timp ce primea 2.500 de euro mită.

Potrivit unui comunicat remis de Parchetul Capitalei agenţiei NewsIn, procurorii din cadrul Secţiei de Urmărire Penală au dispus, luni, trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a agentului şef de poliţie din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, Serviciul Poliţiei Rutiere – Biroul Accidente, acuzat de trafic de influenţă şi luare de mită.

Potrivit sursei citate, pe 2 februarie, procurorii bucureşteni au fost sesizaţi de un denunţător, care a susţinut că, pe 9 ianuarie, a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism având o îmbibaţie alcoolică în aerul expirat de 0,76 ‰. Potrivit denunţătorului, două zile mai târziu a fost contactat telefonic de un bărbat care s-a recomandat drept agentul de poliţie E.M. şi care a afirmat că instrumentează dosarul penal în care denunţătorul este cercetat pentru conducere a unui autoturism pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS