Știri de ultima orăActualitate ÎNCEPÂND CU ACEASTĂ NOAPTE, VREMEA NEFAVORABILĂ VA ÎNGREUNA TRAFICUL PE MULTE DRUMURI PUBLICE

ÎNCEPÂND CU ACEASTĂ NOAPTE, VREMEA NEFAVORABILĂ VA ÎNGREUNA TRAFICUL PE MULTE DRUMURI PUBLICE

 

Conform informaţiilor furnizate de către Administraţia Naţională de Meteorologie, în intervalul 18 ianuarie 2010, ora 22.00 – 20 ianuarie 2010, ora 06.00, în jumătatea de sud a Moldovei, Muntenia, sud-estul Transilvaniei şi în Dobrogea va ninge, iar temporar vântul va prezenta intensificări, viscolind ninsoarea.

În estul Bărăganului şi în Dobrogea, trecător precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi se va forma polei.

 

Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a traficului rutier pe drumurile publice, Direcţia Poliţiei Rutiere a adoptat o serie de măsuri specifice, printre care:

·        intensificarea activităţii de colaborare cu administratorii drumurilor publice;

·        verificarea în trafic a vehiculelor grele în ceea ce priveşte dotarea corespunzătoare, atunci când deplasarea se efectuează pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, precum şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de legislaţia în vigoare, dacă este cazul;

·        dispunerea măsurii de închidere temporară a circulaţiei rutiere pe şoselele din zonele afectate, cu consultarea administratorului drumului, în scopul evitării riscului de producere a blocajelor de trafic;

·        identificarea unor noi mijloace de intervenţie( remorchere, macarale etc.) pentru asigurarea deblocării arterelor afectate şamd.

 

  Centrul INFOTRAFIC le recomandă şoferilor ca, înainte de a pleca în călătorie, să se intereseze asupra traseului ales, precum şi despre condiţiile meteo-rutiere prognozate pentru zona tranzitată, să adapteze viteza la condiţiile de drum, să păstreze în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri in condiţii de siguranţă şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare ale maşinii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII