4.4 C
Craiova
duminică, 28 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateFotbal: LPF le recomandă jucătorilor şi staff-urilor tehnice să nu mai scuipe pe teren

Fotbal: LPF le recomandă jucătorilor şi staff-urilor tehnice să nu mai scuipe pe teren

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat, vineri, că le recomandă jucătorilor şi celor din staff-urile tehnice ale formaţiilor din Liga I să nu mai scuipe pe teren, pentru a evita orice risc de îmbolnăvire cu virusul gripei porcine, informează site-ul forului condus de Dumitru Dragomir.
"Ţinând cont de răspândirea în ultima vreme a cazurilor de gripă nouă, LPF recomandă conducătorilor cluburilor din primul eşalon instruirea persoanelor care ocupă suprafaţa tehnică, precum şi a propriilor jucători, de a nu mai scuipa pe terenul de joc sau pe pista stadioanelor. Recomandarea este de a fi folosite în acest scop vase speciale cu capac", se arată în comunicatul LPF.
Liga Profesionistă de Fotbal mai precizează că în cazul antrenorilor care nu se pot abţine din a scuipa, şi dă exemplu tehnicianului Oţelului Galaţi, Dorinel Munteanu, ar trebui ca aceştia să poarte o mască protectoare.
De asemenea, cluburile sunt informate că în cazul apariţiei unor simptome ale gripei porcine, ar trebui să anunţe Liga Profesionistă de Fotbal, pentru a fi luate măsurile care se impun într-o asemenea situaţie.
Numărul bolnavilor de gripă A/H1N1 din România ajunsese, miercuri, la 441, cu două focare, la Bucureşti şi Iaşi, depistate la unităţi de învăţământ. Simptomele infecţiei cu virusul gripal A/H1N1 sunt asemănătoare cu cele ale virozelor respiratorii, adică rinoree, jenă în gât, febră de peste 37 grade, stare generală proastă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

4 COMENTARII